Sâmbătă, 11 august, la Satu Mare, va avea loc cea de-a patra ediție a întâlnirii mondiale a scrimerilor sătmăreni. Evenimentul este organizat de sportivii și antrenorii activi și veterani, din țară și străinătate, proveniți din școala de scrimă sătmăreană.
Pentru ca întâlnirea să aibă loc în condiții cât mai bune, Sala de Scrimă „Alexandru Csipler” a fost renovată. Evenimentul va începe la ora 10.00, prin primirea campionilor sătmăreni și a oaspeților de peste hotare la Primăria Municipiului Satu Mare, la ora 11.00 pe Aleea Coposu din Centrul Nou va avea loc o expoziție de fotografii „Din istoria scrimei sătmărene” și demonstrații de scrimă. La ora 12.00 la Sala de Scrimă se va dezvelii placa memorială a campionilor mondiali proveniți din școala sătmăreană, intitulată „Campioni și medaliați mondiali și olimpici sătmăreni”.
După masă, în jurul orei 15.00 va avea loc un turneu de scrimă Old Boy, iar la ora 19.00 toți cei invitați vor lua parte la un dineu oficial.
Invitați de marcă
Campionii și medaliații mondiali și olimpici care vor lua parte la întâlnire sunt Bay Bela, Csipler Sandor, Jenei – Gyulai Ileana, Ardeleanu-Tasi Suzana, Szepessy Josef, Peter Kuki, Funkenhauser Zita, Weber Monika, Konig Rita, Fekete Attila, Elena Șamșudeanu-Ferenczy, Moldovan Marcela, Gombos-Orosz Rozalia, Bodoczi Miklos, Stahl Cristina, delegatul deputat în Parlamentul Canadei, Cornel Chișu, Emeric Jenei care este soțul multiplei campioane. De asemenea vor fi prezenți membri Federației Române de Scrimă.
Evenimentul este sponsorizat de SCHUCK Group, iar cel care a reușit să obținăs sponsorizarea firmei nemțești este vicepreședintele SCHUCK, Szepessy Josef.
Articol de Veronica Hodas
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER